Dr. Gheorghe CRISTACHE, dr. Florian TUCĂ: „Români în Europa și în lume. Mãrturii pentru eternitate“, Editura Europa Nova, București, 2002 (350 pagini)
* * *

Autorii sunt cunoscuții istorici militari dr. Gheorghe CRISTACHE și dr. Florian TUCĂ, membrii ai Academiei Oamenilor de știință din România.
Cartea, sub forma unui dicționar, prezintă într-o formulã absolut nouă, cimitirele și operele comemorative de rãzboi românești şi strãine din România, ca și pe cele românești din străinătate. Textul, însoțit de un număr important de fotografii, reprezintă o contribuție de substanță nu numai la cunoașterea istoriei noastre, ci și la dezvoltarea cultului fațã de Eroii Neamului, la educarea patriotică, civică a românilor, cu prioritate a generației tinere.
Academician ȘTEFAN PASCU:
„Prin problematica abordată, ca și prin maniera de tratare, lucrarea se înscrie ca o noutate absolută pentru istoriografia românească.

În „Români în Europa și în lume. Mărturii pentru eternitate”, autorii ne-au făcut o mare surpriză, benefică pentru demersul ştiinţific: anume, au introdus un capitol de sine stătător în care sunt prezentate cimitirele eroilor români aflate pe pămănturi străine. O mențiune cu totul specială se cuvine a fi fãcută și în legătură cu cel de-al treilea capitol al lucrării. În el se abordează, cu competență și probitate profesională, tot o problemă nouă pentru istoriografia româneascã. Este vorba de evidențierea cimitirelor și monumemtelor dedicate militarilor din alte state căzuți pe teritoriul României. Fie că acestea se referă la foștii luptători din taberele aliate, fie la cei ai adversarilor, și unele și altele și toate la un loc au darul sã ateste sentimentele de respect ale românilor fațã de jertfiții altor țãri și popoare, să ateste spiritul de adânc umanism care i-a caracterizat întotdeauna pe locuitorii trăitori de milenii în spațiul Carpato – Danubiano – Pontic.”